COMPLEXUL pe care l-a avut Larisa Iordache. A scăpat de acesta cu ajutorul terapiei

COMPLEXUL pe care l-a avut Larisa Iordache. A scăpat de acesta cu ajutorul terapiei
Publicat: 29/08/2024, 13:30

Fosta gimnastă de performanță Larisa Iordache, în vârstă de 28 de ani, a vorbit deschis despre complexul pe care l-a avut. A reușit să scape de acesta cu ajutorul terapiei.

Larisa Iordache este una dintre cele mai titrate gimnaste din România și din lume.

De ceva vreme, Larisa Iordache trăiește o poveste de dragoste cu Cristian Chiriță, fostul iubit al binecunoscutei campioane la tenis de masă Bernadette Szocs.

Larisa Iordache a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, Cristian Chiriță, chiar în prima zi a anului 2024. Cei doi s-au căsătorit civil în luna iunie a acestui an.

Larisa Iordache și-a deschis sufletul într-un interviu pentru revista Unica, unde a vorbit despre singurul complex pe care l-a avut, dar de care a reușit să scape cu ajutorul terapiei.

Complexul pe care l-a avut Larisa Iordache. ”Am reușit să mă accept așa cum sunt”

“Singurul complex pe care l-am avut a fost faptul că n-am avut niciodată un corp feminin, cumva în modul acela de clepsidră, cu talie foarte accentuată. Dar cu timpul, făcând și terapie și având atât de multe exemple în social media, în lumea asta, cumva noi ne luăm niște tipare și vedem perfectul sau cum vrem noi să arătăm. Este diferit, total diferit de la o persoană la alta, dar, făcând terapie și cu câștigarea încrederii în sine, am reușit să mă accept așa cum sunt, să mă îmbrac exact așa cum îmi doresc”, a mărturisit Larisa Iordache.

”A fost și un plus de la Cristian în fiecare zi îmi face câte un compliment și îmi spune cât de bine arăt și cât de frumoasă sunt. Este foarte important pentru noi, femeile, să primim o confirmare de acest gen de la omul drag, dar cu atât mai mult este foarte bine să avem încredere în noi și să ne simțim încrezătoare pentru că mai mult decât fizicul, atitudinea noastră poate să ne ajute foarte mult”, a adăugat fosta gimnastă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ucis din întâmplare cu o lovitură de tanc. Cum a ajuns să fie lichidat liderul...
Mario Fresh a comis trădarea supremă? Noua iubită e chiar prietena Alexiei Eram?! Cum arată...
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30...
Ciupercile, darurile otrăvite ale pădurii. Cum deosebim ciupercile comestibile de cele otrăvitoare. Perechea toxică a...
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România trece, în curând, la ora de iarnă 2024. Data la care se dau ceasurile...
Operație de prelevare de organe oprită pentru că pacientul „dădea prea multe semne de viață”
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților din România noul telefon OPPO A60. Ce trebuie să faci...
Ce efect are o singură doză de Cola dietetică asupra organismului, în doar o oră...
Daniel, handbalist de succes, s-a întors în ţară după 8 ani şi a pornit o...
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord...
O femeie din Călărași a căzut cu tot cu balcon de la etajul 3, în...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
💣Chinezii aduc un nou SUV în România. Bate Dacia Duster la dotări și arată BOMBĂ...
Nicotina nu se găseşte doar în ţigări, ci şi în aceste 6 alimente
Oamenii de știință sunt ȘOCAȚI! Plantele și pădurile nu au absorbit carbon aproape deloc anul...
Interzis în UE din 15 februarie 2025. S-a dat ordin României. Nimeni nu mai vinde
Semnele care îți arată cine ai fost într-o viață anterioară
Radu Mazăre, tată pentru a doua oară. Soția sa a adus pe lume un băiat....
VIDEO Adrian Marțian și-a găsit copiii! Cei trei minori au spus adevărul: "Am ajuns la...
Cum s-a simțit Raluca Bădulescu pe vremea când era ceva mai plinuță? De ce se...
Anunțul care zguduie televiziunea din România! Delia Budeanu a murit: "Un om minunat, o doamnă...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
O povestire necunoscută a lui Bram Stoker, descoperită în arhivele Bibliotecii Naționale a Irlandei